Indescribable / Eşti de nedescris
Povestea cântecului
Preluată parțial de la worship.com.
Mai jos, traducerea și adaptarea în limba română.
Precum este drumul șiroit de munte, la fel a fost și viața lui Laura Story, scriitoarea acestui cântec - o viață plină de momente neașteptate - unele încântătoare, altele terifiante, și unele pur și simplu minunate de privit. Bazându-se în întregime pe credința sa în suveranitatea lui Dumnezeu, Laura Story a învățat că orice s-ar afla după următoarea curbă, va fi un peisaj incredibil.
Inițial, Laura a aspirat să fie dirijoare de orchestră și nu avea nici cea mai mică idee că poate să cânte - sau să compună cântece - până la vârsta de 20 de ani.
Cânteul „Indescribable” (Ești de nedescris), un cântec ce a stat mult timp în topurile muzicii creștine contemporane, a ajutat mulți oameni să experimenteze măreția lui Dumnezeu. Laura nu a știut că viața ei va fi folosită în acest fel de către Dumnezeu.
Totul a început într-un moment providențial în primul său an la Universitatea Internațională Columbia.
„Eram lider în organizația YoungLife și am observat un băiat care stătea la rând cu un tricou YoungLife,” își amintește Laura. „A zis că este într-o formație și m-a întrebat dacă voiam să cânt cu ei. Eu nu cântasem niciodată într-o formație până atunci - nici măcar nu îmi trecuse prin minte.” Formația se numea Silers Bald, care ulterior au devenit foarte populari. Tânărul pe care îl întâlnise se numea Shane Williams, vocalistul formației și până au terminat de stat la rând, Laura Story devenise parte din formație.
A început să cânte bas, apoi bas electric și apoi a încercat rolul vocal când solista originală a formației a părăsit grupul. Aflându-se cu totul în afara zonei de confort, dar dorind să se încreadă în Dumnezeu cu noile abilități vocale descoperite, și-a incercat mâna la compoziția de cântece.
Fanii formației doreau mai mult. „Domnul m-a învățat că nu constă totul în abilitățile pe care cred eu că le am. Nu astfel determină El ce va folosi,” spune Laura.
După cinci ani și multe mile petrecute pe drum în turneuri, Laura Story a fost îndemnată spre o direcție muzicală diferită, chiar înainte ca formația Silers Bald să semneze un contract cu Essential Records.
„Știam că Domnul îmi spune că e timpul pentru ceva nou și că trebuia să mă decid dacă părăsesc formația sau merg mai departe,” spune ea. Astfel, s-au despărțit amiabil și Laura a ajuns să cânte cu artistul folk-rock Andrew Peterson în aceeași primăvară. Când managerul i-a sugerat să înregistreze un album independent cu melodiile compuse în timpul ei cu formația Silers Bald, Laura totuși nu era convinsă că vocea ei poate face față de una singură. Și nu mai avea nici bani și nici cântece suficiente pentru un album complet. Dar aceste provocări au fost depășite când Dumnezeu a dat banii și cântecele.
În 2002 ea a început înregistrările la primul album independent, cu încrederea că ultimul cântec de care avea nevoie va fi oferi de Domnul. Curând, conducând mașina pe un drum de munte, cu ochii fixați pe măreția Creatorului, a început să se închine cântând: „Ești de nedescris... ești de necuprins... Tu ai puse stele pe cer și pe nume le știi...” Laura a adăugat strofele la pian și a terminat cântecul în timp ce citea descrierea puterii lui Dumnezeu din Iov 38. Primul ei album era complet, și având în vedere călătoria ei până în acest moment, cântecul era o bună alegere pentru titlul întregului album.
Cântecul a fost popularizat ulterior în bisericile din Statele Unite când solistul Chris Tomlin l-a înregistrat pe albumul său din 2004. Când a aflat că un bun prieten al Laurei din grupul YoungLife a sugerat ca Tomlin să folosească melodia ca și primul său single, Laura a fost șocată.
”Îmi amintesc că am spus: acest cântec nu va fi niciodată potrivit pentru închinarea în congregație. Nimeni nu va vrea să îl cânte! Dar este uimitor și mă smerește să văd ce a făcut Domnul cu el.”
Melodia a rămas pe locul 1 timp de 7 săptămâni în topurile de muzică creștină alternativă și a fost inclus pe numeroase albume de atunci.
English version |
Traducere română |
From the highest of heights
to the depths of the sea
Creation revealing Your majesty
From the colours of fall
to the fragrance of spring
Every creature unique in the song that it sings
All exclaiming |
Din al mării adânc
pân' la muntele-nalt
Mărirea-Ţi vedem în creaţia Ta
Anotimpuri se schimbă
la îndemnul Tău
Orice Tu ai creat are cântecul său
Toţi declară: |
Chorus 1:
Indescribable, uncontainable,
You placed the stars in the sky
and You know them by name.
You are amazing God
All powerful, untameable,
Awestruck we fall to our knees as we humbly proclaim
You are amazing God |
Ref 1:
Eşti de nedescris, eşti de necuprins
Tu ai pus stele pe cer
şi pe nume le ştii
Cât eşti de minunat!
Puternic eşti, de neatins
Azi ne plecăm pe genunchi, recunoaştem umili
Cât eşti de minunat. |
Who has told every lightning bolt
where it should go
Or seen heavenly storehouses
laden with snow
Who imagined the sun and gives source to its light
Yet conceals it to bring us the coolness of night
None can fathom |
Orice fulger din cer cade
prin voia Ta
Şi zăpada pe munţi vine
din mâna Ta
Ai creat soarele şi putere îi dai
Tot Tu ne aduci noaptea şi răcoarea sa.
Ce măreţ eşti! |
Chorus 1:
Indescribable, uncontainable,
You placed the stars in the sky
and You know them by name
You are amazing God
All powerful, untameable,
Awestruck we fall to our knees
as we humbly proclaim
You are amazing God |
Ref 1:
Eşti de nedescris, eşti de necuprins
Tu ai pus stele pe cer
şi pe nume le ştii
Cât eşti de minunat!
Puternic eşti, de neatins
Azi ne plecăm pe genunchi,
recunoaştem umili
Cât eşti de minunat. |
Chorus 2:
Incomparable, unchangeable
You see the depths of my heart
and You love me the same
All powerful, untameable,
Awestruck we fall to our knees
as we humbly proclaim
You are amazing God |
Ref 2:
Eşti de nedescris, eşti de necuprins
Tu inima îmi cunoşti
şi la fel mă iubeşti
Cât eşti de minunat
Puternic eşti, de neatins
Azi ne plecăm pe genunchi,
recunoaştem umili
Cât eşti de minunat. |
Laura Story |
Traducerea:
Cristian Cotovan,
www.laudasiinchinare.com |
Categories